Spitalele româneşti azile pentru străini

          

            Un zvon....o certitudine sau nu ...rămâne de văzut.....Am auzit azi că multe spitale din România care vor fi disponibilizate vor deveni cu timpul azile pentru bătrâni. Bine dar marea întrebare de unde provenienţa bătrânilor? De unde fonduri pentru reabilitarea spitalelor şi dotarea lor aferentă pentru a deveni azile? Iată şi răspunsul: ţări ca Japonia, Germania şi ţările Nordice îşi vor exporta "băbăciunea" în minunata noastră ţară. 

            Un paradox ce-i drept....dacă până acum româncele plecau în străinătate să îngrijească bătrâni (bine cunoscutul caz al Italiei) de acum nu va mai fi nevoie....vin bătrânii la noi !...şi odată cu ei şi resursele financiare necesare...căci nu cred eu că prea mândrul german îşi va "exporta" mult iubita rudă într-un loc dezolant.

            Având în vedere situaţia actuală a României acest lucru poate fi privit cu două tăişuri:  atragerea de investiţii odată avute resursele necesare modernizării spitalelor şi dotate corespunzător pentru azile,  păstrarea cadrelor medicale (a celor necesare desigur)  şi implicit angajarea altora cu pregătire în domeniu, instruirea cadrelor medicale, o bună colaborare cu ţările în cauză - aceasta fiind partea plină a paharului! Ceea ce văd eu ca şi aspect negativ ....cum ramâne cu "bolnavii" noştri?  Am să dau un exemplu : spitalul de la Târgul Frumos era cum era ..condiţii precare, lipsă de medicamente etc., dar era "portiţa" pentru sănătate a localnicilor care nu aveau posibilităţi financiare şi materiale pentru a ajunge la un spital din Iaşi, deşi şi cele de aici întâmpinau probleme majore....ca să nu mai aduc vorba de spitalul Arcadia unde cazarea ajunge nici mai mult nici mai puţin de  350 lei-noapte (probabil pensia pe o lună a unora dintre localnici). 

            Acum întrebarea finală...ce e de făcut? Care ar fi cea mai înţeleaptă soluţie? De spitale este nevoie...bolnavi sunt cu miile şi vor mai fi.... Ar fi o idee  privatizarea spitalelor..însă cu toţii suntem conştienti că preţurile vor urca simţitor....

          * acest articol arată doar părerea mea personală....dacă aveţi alte idei, păreri sunt deschisă..nimic nu e "bătut în cuie" :)

Agroturismul...o sansa???

                      Terminând studiile în domeniul turismului am considerat că o temă pe acest subiect nu ar strica să v-o împărtăşesc.Am avut de făcut pentru facultate un proiect la alegere ..ceva legat de turism. La îndemnarea profesorului (să caut informaţii pe Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC) m-am axat pe o formă de turism care abia acum ia amploare la noi în ţară, şi anume, agroturismul.

•

Proiectul de faţă îşi propune analizarea potenţialului agroturistic al României la nivel comunal. Problematica pe care o ridică acest proiect este : De ce unele zonele au un potenţial ridicat şi altele nu? Proiectul în sine va scoate în evidenţă cu ajutorul cartografierii variabilelor că localizarea pensiunilor agroturistice se face în general în arealul montan, în zone deja consacrate turismului.  De asemena, tot din hărţi putem observa ca există două Românii, una mai bogată şi una mai săracă chiar dacă ele nu sunt repartizate asa cum le văd politicenii: una în mediul rural şi alta în mediul urban, cu un decalaj semnificativ între ele care din păcate este în creştere.

•

           In ceea ce priveşte distribuţia pensiunilor agroturistice la nivelul României observăm preponderenţa lor în arealul carpatic si subcarpatic ceea ce denotă faptul că între agroturism şi caracteristicile geografice la teritoriului   există o strânsă legatură. Localizarea pensiunilor agroturistice se face în general în zonele rurale acolo unde tradiţiile, obiceiurile şi peisajul local ajută la dezvoltarea acestei forme de turism. Identificăm însă şi pensiuni agroturistice în arealul urban însă în oraşe cu vocaţie turistică semnificativă – 5 în oraşul Braşov, 5 în Râşnov,  3 în Piatra Neamţ , 6 în Eforie, 12 în Focşani... 

•

           Numărul cel mai mare de pensiuni agroturistice îl deţine comuna Praid din judeţul Harghita (38) datorită caracterului ei turistic (bază de tratament şi agrement) şi al exploatării de sare (salină). Atrage turişti interni şi externi, numărul lor în sezonul estival atingând 2500 de persoane zilnic, astfel încât localnicii au fost determinaţi să investescă în turism -> numărul pensiunilor agroturistice creşte semnificativ. 

•

           Al  doilea “centru” agroturistic este localitatea Moeciu (Braşov) care deţine  28 de pensiuni agroturistice urmat de localitatea Bran cu 22 de pensiuni şi  localitatea Fundata cu 5 pensiuni. Toate aceste 3 comune alcătuiesc zona Bran, una dintre cele mai turistice zone ale României.

•

Pensiuni agroturistice întâlnim şi judeţul Suceava (Vatra Dornei, Cacica, Mănăstirea Humorului, Sadova, Suceviţa), Alba cu un număr semnificativ de pensiuni agroturistice (18- Albac, 18- Rametea, 12- Garda de Sus, 8- Arieşeni), Mehedinţi cu zona Cazanelor Dunării (8- Dubova) toate acestea beneficiind de caracteristici geografice benefice dezvoltării agroturismului.

•

         Clasa dominantă este prima clasă redată prin valori sub medie a celor 3 variabile cel mai pregnant indicator fiind cel al populaţiei ocupate în gospodăria proprie, acest lucru induce ideea unui areal urbanizat corespunzător unor economii dezvoltate (zona Transilvaniei şi sud-estul României – Transilvania  cu judeţul Cluj care are un PIB de ~ 23 mii lei/loc, cam aceeaşi valoare o înregistrează şi judeţul Braşov, Sibiul ~ 21 mii lei/loc iar în sud-estul României este judeţul Constanţa cu un PIB de peste 24 mii lei/loc) . 

•

        Clasele 3 şi 4 au un profil asemănător caracterizându-se prin complementaritate: populaţie urbană scăzută versus populaţie ocupată în gospodăria proprie iar ponderea pensiunilor agroturistice jonglează în jurul mediei (zona Moldovei şi sudul Romaniei – areale mai sărace).

•

           Contrar claselor mai sus menţionate, clasa a doua se indentifică cu spaţiile geografice ale primei clase prezentând valori mult peste medie a populaţiei urbane şi valori sub medie, insă nu atat de accentuate, a populaţiei ocupate în gospodăria proprie. 

•

              Sărăcia comunitară rurală atinge cel mai ridicat nivel în estul Moldovei pe banda Botoşani-Iaşi-Vaslui . Cea de-a doua arie de concentrare a satelor sărace se află în sudul Olteniei, de unde şi explicaţia ponderii mari populaţiei ocupate în gospodăria proprie.

•

           Judeţele cu nivel maxim de dezvoltare rurală sunt situate în sud-estul Transilvaniei (Braşov, Sibiu şi Harghita), în vestul ţării, în gruparea Arad-Timis şi în imediata apropiere a Bucureştilor, la nivel de Ilfov.

•

Reprezentarea cartografică a sărăciei la nivel de comună evidenţiază faptul că, exceptând Moldova estică, marcată de sărăcie compactă la nivel de judeţ, în restul ţării sărăcia rurală se manifestă pe arii subjudeţene. Comunele sărace izolate se află situate, majoritar, la marginea judeţelor, departe de marile axe de circulaţie rutieră.

•

         Am ales ales să corelez numărul pensiunilor agroturistice la nivelul României cu populatia ocupată în gospodăria proprie (harta bivariată) pentru a arăta faptul că agroturismul abia începe să se dezvolte la noi în ţară sau nu s-a dezvoltat  până acum datorită populaţiei conservatoare care vede turismul doar ca pe un lucru “dăunător” mediului lor de trai şi nu ca pe o oportunitate de dezvoltare a zonei, fără a altera neapărat obiceiurile, tradiţiile. Lipsa informării oamenilor privind beneficiile materiale implicite ale acceptării dezvoltării turismului îi determină să fie reticienţi privind acest lucru.  

•

          Un asemenea caz îl poate reprezenta, după cum observăm şi din hartă, regiunea de Nord-Est care este şi cea mai săracă regiune a României sau sudul României. Dezvoltarea agroturismului în zonele rurale ale acestor regiuni poate asigura :

            - condiţiile practicării unor activităţi rentabile la sate reuşindu-se astfel estomparea migrării şi revenirea forţei de muncă din mediul urban spre zonele de origine

              - populaţie activă stabilă

          - locuri de muncă pentru femei-> obţinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole, gastronomia locală şi conservarea tradiţiilor

              - îmbunătăţirea condiţiilor de trai

        - stimularea instituţiilor statului pentru realizarea unei  infrastructuri corespunzătoare nivelului de dezvoltare turistică

              - scoaterea din anonimat a mai multor localităţi (ex. Botoşani)

•         După toate cele sus prezentate pot concluziona că având o populaţia ocupată în gospodăria proprie atât de semnificativă la nivelul României, agroturismul poate fi privit ca pe o "salvare" economică a unor regiuni în care nivelul de trai este scăzut iar turiştii pot beneficia de:

•

           - costuri mici comparativ cu alte forme de vacanţă

           - originalitatea călătoriilor

           - aglomeraţie minimă

           

            Sursa informaţiilor pentru cartografii: Institutul Naţional de Statistică, www.antrec.ro, PNUD – Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare

        

Tinerii și piața muncii

 Am ales să abordez această problemă deoarece mă regăsesc în totalitate în ea și cred că suntem mulți în situația aceasta. Nu-i un motiv de laudă nici un lucru despre care poți vorbi cu mândrie ci este o realitate cruntă de care se izbesc mulți tineri absolvenți  fie că vor fie că nu vor.
            Problema încadrării tinerilor în câmpul muncii a devenit una actuală din motivul că, în ultimii ani s-a înregistrat о rată esenţială a şomajului în rândul tinerilor din România. Tinerii cu vârstă cuprinsă între 15-24 ani constituie 32,6%* (recensământ 2002) din numărul total al populaţiei active, reprezentă segmentul social cel mai afectat de şomaj. Atractivitatea pieţei locale de muncă este în scădere, lucru atestat de diminuarea ratei de activitate a populaţiei în vârstă de 15 ani şi mai mult.
          Şomajul în rândul tinerilor este mai ridicat decât în rândul adulţilor. Acest segment este unul defavorizat, deoarece tinerii suferă cel mai mult în contactul cu piaţa muncii fiind dezavantajaţi faţă de categoriile de vârstă adultă prin faptul că le lipseşte experienţa în muncă – privită ca o cerinţă uneori obligatorie la angajarea într-un loc de muncă.
          În România, situaţia absolvenţilor, atât de liceu, cât şi de învăţământ superior, este mai tragică decât în alte state europene, ca urmare a calităţii învăţământului. Legătura dintre şomaj şi nivelul de educaţie postsecundară este deosebit de puternică. Rata şomajului scade odată cu avansarea nivelului de studii. Însă acest lucru nu-i avantajează prea mult pe tineri, majoritatea dintre ei trecând prin perioade deosebit de dificile după absolvirea instituţiilor de învăţământ. Un absolvent poate avea cunoştinte teoretice considerabile, fără aplicabilitate practică. Acest lucru îl face, cel puţin în prima fază, să-şi găsească cu greutate un loc pe piaţa muncii. Despre faptul că sistemul educaţional din România are numeroase lacune în adaptarea la nevoile pieţei muncii se vorbeşte tot mai mult în ultima vreme. Există încă un număr mare de studenţi şi elevi la specializări care nu sunt cerute de piaţă, iar la altele, cum ar fi IT-ul, cifra de şcolarizare este subdimensionată faţă de cerere. În plus, metodele de predare şi conţinutul materiei nu sunt actualizate la standardele europene actuale. In momentul angajării, tinerii absolvenţi se confruntă cu situaţii pentru care nu au fost pregătiţi în timpul facultăţii, deşi acest lucru ar fi trebuit să se întâmple.

                 Este un lucru trist că trebuie să trăim în ţara asta, unde posibilitățile au devenit nule dacă înainte erau minime!